Sistemul nervos central cuprinde encefalul și măduva spinării, structuri responsabile de integrarea informațiilor primite din organism și din mediul extern, precum și de coordonarea răspunsurilor motorii, cognitive, vegetative și emoționale. Prin intermediul acestuia sunt controlate procese esențiale precum mișcarea voluntară, gândirea, memoria, reglarea emoțiilor, respirația, ritmul cardiac și activitatea endocrină.
Sănătatea sistemului nervos central poate fi influențată de vârstă, stres, alimentație neadecvată, fumat, lipsa somnului și sedentarism. În situații de stres, informația este procesată la nivelul structurilor cerebrale implicate în reglarea emoțiilor, precum amigdala și hipotalamusul, ceea ce poate determina activarea glandelor suprarenale și eliberarea de adrenalină și cortizol. Stresul acut se poate manifesta prin palpitații, creșterea tensiunii arteriale, accelerarea respirației și modificări ale dispoziției, iar stresul cronic poate fi asociat cu tulburări de somn, iritabilitate, fatigabilitate, scăderea energiei și afectarea memoriei.
În cadrul dicţionarului medical HumanoPedia se regăsesc informaţii esenţiale referitoare la sistemul nervos central, stres şi mecanismele prin care organismul răspunde la factorii stresori. Astfel, înţelegerea rolului sistemului nervos central în menţinerea echilibrului fizic şi psihic devine mult mai facilă.
Află informații utile despre afecțiunea ta. Răsfoiește glosarul după litera alfabetului sau după afecțiuni medicale